duminică, 18 august 2013

"Chimie perfecta" (#1) de Simon Elkeles [Recenzie]

Gen: Young Adult
Pagini: 416
Editura: Leda
Format: 13x20 cm
Pret: ~40 lei

Ce scrie pe spatele cartii: 
"O poveste provocatoare şi pasională despre ce poţi descoperi când priveşti dincolo de suprafaţa lucrurilor.
La Liceul Fairfield dintr-o suburbie a oraşului Chicago, toată lumea ştie că între elevii veniţi din sudul oraşului şi cei din nord există o reacţie cam sulfuroasă. Aşa încât atunci când Brittany Ellis, şefa majoretelor, şi Alex Fuentes, membru al unei bande de cartier, sunt obligaţi să fie parteneri de laborator la orele de chimie, consecinţele se anunţă explozive. Niciunul dintre cei doi adolescenţi nu este însă pregătit pentru cea mai surprinzătoare dintre toate reacţiile chimice – iubirea.
Pot ei să spargă tiparele şi să înlăture prejudecăţile care ameninţă să-i ţină la distanţă?"

"Toată lumea ştie că sunt perfectă. Duc o viaţă perfectă.
Am haine perfecte. Până şi familia mea e perfectă.
Şi deşi asta e o minciună sfruntată, m-am dat peste cap ca să păstrez aparenţele că am tot ce-mi doresc pe lume.
Dacă adevărul ar ieşi vreodată la lumină, toată imaginea mea perfectă s-ar duce de râpă…"

Ce zic eu:
Am citi cartea intr-o zi si sincera sa fiu, m-a cam dezamagit. Din prezentarea de pe spatele cartii cititorul isi cam poate da seama despre ce e vorba. Alex este mexican prin carte se gasesc o puzderie de cuvinte mexicane simple si banale. Membru al undei bande de traficanti de droguri, Latin Blood, el traieste o adevarata drama: tatal i-a fost impuscat cand avea 6 ani de alti traficanti de droguri, mama lui si ceilalti doi frati traind in mizerie. Britanny, pe de alta parte, este o adolescenta bogata cu o viata aparent perfecta. Este majoreta si seamana oarecum parca cu un personaj din fimul Mean Girls. Desigur, si ea are: drama personala: are o sora de 20 de ani, handicapata, iar parintii ei nu se inteleg. Ea este mai mereu trista, insa in fata lumii se prezinta ca fiind blonda  perfecta.
In urma unui pariu pe care Alex il face cu un prieten de-al sau, acesta incepe sa se dea la Britanny. In acelasi timp, la ora de chimie,  profesoara ii imparte pe grupe iar Britanny are ghinionul de a cadea cu Alex. Si de aici toata cartea se cam invarte in jurul lor, cum incep sa se indragosteasca, cum Alex vrea sa afle cine i-a omorat tatal..
Au loc cateva evenimente foarte slab prezentate, ma asteptam la un limbaj mai elevat si la niste descrieri mai..sugestive. Nicio scena prea complicat prezentata si o actiune destul de simpla, plana si previzibila. Cartea e facuta oarecum sa ii atraga pe cei mai mici de varsta, apropiindu-se de ideea Twilight oarecum, numai ca aici oamenii sunt normali. Personajele destul de simple si simt ca autoarea a evitat sa intre in profunzimea cartii.
Cartea e scrisa din doua puncte de vedere: cel al lui Britanny si cel al lui Alex, acestea alternand cu capitolele. Cum am mai spus, destul de simplut si o poveste de dragoste destul de....clasica...desi am vazut multe recenzii pozitive. Iti da o oarecare dependenta, dar asta nu o face o carte de top, ci doar una de suprafata.


PLUSURI:
Putine, insa e o lectura placuta, usoara si cum am mai spus, da o usoara dependenta. O carte simpla, mai pe scurt.

MINUSURI:
Descrieri simple, actiune "seaca", sfarsit previzibil, vocabular simplu, o carte destul de superficiala.


Ii dau 2 stele din 5.



vineri, 16 august 2013

Prima

Am decis sa fac un blog separat pentru a avea o evidenţă a cărţilor pe care le-am citit pe parcursul anilor, pe langa blogul personal http://alina-liliana.blogspot.ro/ unde se mai afla si cateva pagini stinghere majoritatea tinand de literatura si carti, dar si un fel de exercitiu pentru mine prin care eu invat sa fiu mai organizata.
Ideea e ca blogul nu e unul complicat.  Sunt cateva pagini: cea principala unde voi posta initial recenziile si tot ce se va regasi in celelalte pagini, Recenzii - unde vor merge link-urile de la recenziile postate intial pe pagina principala, Citate - unde voi posta citate care mi-au placut din diverse carti si Cele mai bune - unde vor merge link-urile catre recenziile cartilor care mi-au placut foarte mult.
                                                                                                                                                               

Blogul e şi un fel de a recomanda nişte cărţi, desi nu voi scrie mereu cu diacritice si vor exista greseli, va asigur. Vor exista recenzii micute si practice; le fac in asa fel incat sa nu mearga copiate, deci nu voi scrie mare pologhie, ci voi incropi ceva dragut si micut, prin care oamenii sa isi faca repede o parere si sa fie tentati sa citeasca acea carte, fara ca eu sa le scriu romane despre romane. Se va vorbi pe aici atat despre carti romanesti, cat si straine.

Blogul e pentru a incuraja cititul si nu pentru a incuraja copiatul si inspiratul.
Dacă aveţi sugestii pentru cărţi le aştept cu drag. Voi incepe sa postez foarte curand pe fiecare pagina si imi voi stabili un "format" al recenziilor, cat si al fiecarei pagini.

Daca vreti sa ma vedeti scriind despre diverse subiecte, intrati pe http://alina-liliana.blogspot.ro/. E blogul meu vechi de suflet, unde ma descarc si imi exprim parerea despre diverse fapte.